Suntem onoraţi să vă putem ajuta cu sfaturi cu privire la organizarea evenimentelor importante din viaţa voastră.
Legătura se realizează prin intermediul vanzătoarelor noastre, toate fiind calificate pentru meseria de lucrători comerciali.
In cazul unor evenimente deosebite din viaţa voastră (nuntă, botez, aniversare), intreaga noastră echipă vă stă la dispoziţie pentru a vă oferi soluţii astfel incat evenimentul să fie perfect.
Dispunem de mijloc de transport echipat corespunzător şi dotat cu instalaţie frigorifică.
De aceea, pentru tortul miresei sau pentru alte produse deosebite asigurăm transportul la locul desfăşurării evenimentului (in Braşov sau imprejurimi).
Ceea ce ne dorim cu toţii este un pic mai mult ... TIMP! Timp pentru noi, timp pentru indatoririle de zi cu zi, timp pentru dorinţele celor apropiaţi nouă.
Relaţia noastră cu voi, clienţii noştri dragi, este una sănătoasă, de lungă durată, clădită pe respect, seriozitate, dorinţa de a vă face să vă gandiţi intotdeauna la noi ca la cineva apropiat şi de a nu vă dezamăgi in nici o clipă.
De aceea, suntem incantaţi să vă salvăm un strop de timp şi să vă livrăm comenzile la birou.
Pentru inceput, suntem curioşi să ne transmiteţi dacă ar fi oportun pentru voi un astfel de serviciu ...
Ziua nunţii este prima dintre cele mai importante zile din viaţa noii familii. Tortul miresei va incununa această zi de neuitat. De aceea, noi suntem alături de voi pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi in alegerea tortului.
In primul rand, vom alege tortul in functie de anotimp, locaţia unde va avea loc evenimentul, numărul de invitaţi, preferinţele mirilor.
O dată ce am ales compoziţia din care va fi realizat tortul, vom analiza opţiunile de prezentare a tortului: dacă mirii doresc un tort cu etaje, pe suport clasic din inox, cu talere, sau aleg varianta unui tort dispus pe orizontală (dreptunghiular, în formă de inimi) sau a unui tort supraetajat. Pentru ultima variantă, tort supraetajat, ne putem gandi doar la tort de ciocolată sau, cel mult, tort Vip.
Vă recomandăm cu căldură să ne contactaţi din timp (aproximativ cu o lună inainte de eveniment) pentru a putea discuta in legătură cu aceste aspecte, deoarece dispunem de suporţi din inox intr-un număr limitat.
Ca titlu informativ, vă putem spune că percepem acont de 200 de lei pentru suportul din inox (cu cel mult 3 etaje) sau 500 de lei pentru cel cu cel putin 5 etaje.
Pentru planşeta din inox percepem un acont de 50 sau 100 de lei, în funcţie de material.
Incepand cu data de 3 aprilie 2009, la magazinul din Str. Lungă nr. 142, este funcţională şi plata cu card.